duminică, 13 mai 2012

UN BUCHET DE MACI PENTRU OANA SÎRBU, ÎNTR-UN LAN DE ANI MULŢI ŞI VERZI!






Dacă am privi panteonul muzicii uşoare româneşti raportându-ne la o vibraţie numerologică întâlnită frecvent la artiştii noştri, vibraţia"6", atunci ar trebui să avem perspectiva panoramică a unui câmp cu maci, unii aşteptând să iasă din capsule, alţii ca un apus de soare, iar alţii pârguiţi, dăruindu-se lanurilor de ascultători hipnotic, revărsând din potirele lor somnoroase cele mai subtile taine ale nopţii.






OANA SÎRBU are fragilitatea, vraja, misterul, dar şi cea mai nebănuită simplitate a macului, fiind născută într-o zi de vibraţie"6", ca şi compozitorul Marius Ţeicu. 

Cu două planete în domiciliu, Venus în Taur şi Mercur în Gemeni, OANA SÎRBU este o personalitate care a simţit organic nevoia "unui altfel de portret", pentru ca  detaşându-se de personajul "Dana" din "Liceenii", care polarizează vibraţiile venusiene şi mercuriene deopotrivă, să se reinventeze din umbra ei, mai aprigă, dar şi mai comunicativă, accentuând coloratura de Geamăn. 




În muzică, personalitatea histrionică a artistei a exploatat filonul melancolic până la izvorul lacrimii, a transfigurat colindul în rugăciune şi a lăsat să curgă în cascade voioşia zglobie a copilei năzdrăvane..., însă după"Un altfel de portret"este timpul să se pună în valoare focul din trigonul Saturn natal conjunct cu Nodul Nord natal în Berbec - Jupiter natal în Leu. Este ca o schimbare la faţă, printr-o încălzire conştientă a formei de expresie a sentimentelor, atingând stilul unei păsări de foc care rotunjeşte vibraţii de carneol.

Dacă MAESTRUL MARIUS ŢEICU ar citi printre aceste rânduri, ar înţelege zborul şi l-ar preface într-o cascadă de petale dintr-un câmp cu maci, ca o iubire de iunie… 




"Să v-amintiţi duminica" cu MAESTRUL MARIUS ŢEICU!









   
   Azi înflorit-a macul,
     Rarisimă splendoare,
 Pe umărul Corinei,
    Mirat de întâmplare,
     Duminica-i solemnă -
      E ceas de sărbătoare -
       Să împărţim cu ŢEICU
         "O PORTOCALĂ"MARE!






Emisiunea"Să v-amintiţi duminica"din 13 mai 2012 şi-a pus straie de gală, pentru a celebra"A OPT-A MINUNE", MUZICA, împreună cu MAESTRUL MARIUS ŢEICU!
L-am reîntâlnit pe MAESTRUL MARIUS ŢEICU la fel de tânăr, de tonic, cu aceeaşi vivacitate debordantă, păstrător al eleganţei clasice, împărtăşind acelaşi spirit de modernitate cu care a deschis direcţii pe portative. Muzica Domniei Sale are preţiozitatea catifelată a florii de mac, pe care nu întâmplător a purtat-o la umăr d-na Corina Chiriac!
Căutând reţeta MAESTRULUI MARIUS ŢEICU între zodii şi planete, am descoperit că la început este mişcarea, vibraţia pe care compozitorul o culege fiind racordat la antena spiritualităţii româneşti( Marte natal în Berbec conjunct cu Neptunul ţării), după care urmează faţetarea artistică a vibraţiei cu tiparul estetic venusian(Neptun natal în Balanţă) şi turnarea ei pe portative în ritmuri solare neobişnuite(Uranus natal în Gemeni), pentru a fi cântată în plenitudinea simţirii româneşti(Saturn natal în Rac, România este Vărsător cu Ascendent în Rac). De aceea, nu trebuie să ne mire închiderea cercului creaţiei cu interpreţi purtând semnătura astrologică a Racului, precum d-nele Angela Similea şi Mirabela Dauer.
Acelaşi Saturn natal în zodia de ascendent a ţării a prilejuit colaborările MAESTRULUI cu toate personalităţile artistice care s-au impus atenţiei prin valoare, autenticitate - Corina Chiriac(prin polarizarea energiilor plutoniene), Silvia Dumitrescu şi Adrian Daminescu(prin polarizarea energiei neptuniene din Balanţă a MAESTRULUI cu energia Soarelui din Balanţă a acestor artişti) , Monica Anghel(prin polarizarea energiei uraniene a MAESTRULUI din Gemeni cu energia Soarelui din Gemeni a artistei), ba chiar a scos din valuri o mică sirenă, şi o avem în vedere pe Carmen Trandafir..., fără însă a avea pretenţia unei enumerări exhaustive.






De ce oare însă d-l GABRIEL DOROBANŢU nu are în vastul său repertoriu decât o singură piesă a MAESTRULUI MARIUS ŢEICU, piesă pe care a interpretat-o în emisiune cu vădită sensibilitate, dezvăluind o bună intuiţie asupra aşteptărilor interpretative ale compozitorului? Răspunsul telespectatorului este simplu: MAESTRUL MARIUS ŢEICU a intuit colaborarea nepereche a COMPOZITORULUI DUMITRU LUPU cu d-l GABRIEL DOROBANŢU. Şi, ca să fim hâtri, MAESTRUL MARIUS ŢEICU nu a ştiut cât de bine joacă GABRIEL DOROBANŢU decât după ce artistul s-a luat la întrecere cu MIOARA VELICU...

 
Frumoasă emisiune, frumoşi invitaţi, şi o provocare: o piesă ritmată a MAESTRULUI MARIUS ŢEICU pentru d-l GABRIEL DOROBANŢU, zicem noi, în duet cu OANA SÎRBU!


MAESTRULUI MARIUS ŢEICU, MULŢI ANI INSPIRAŢI şi MULT MAI MULTE MINUNI!





Iar d-nei CORINA CHIRIAC îi dorim să prezinte în această lună şi o ediţie de colecţie din"GARA MICĂ", cu MAESTRUL DUMITRU LUPU!